Brîndușa Art

Pictură pe lemn

Brîndușa Art - Pictură pe lemn

Provocarea lunii octombrie…

O prietenă a lansat pe blogul ei o frumoasă provocare a lunii octombrie:

Căminul tău, un colţ de rai!

Little homeIdeea era ca în prima săptămână a lui octombrie să aprinzi zilnic o lumânare deosebită, la vremea cinei sau în oricare alt moment preferat al zilei, să te rogi pentru pacea căminului tău şi să te străduieşti să domnească în casă o atmosferă de pace şi răbdare.

În a doua săptămână, în care deja am trecut, recomandarea e să pui zilnic o muzică plăcută, să fie evitate în familie cuvintele de mânie, bârfă sau obrăznicie, şi să lucrezi la politeţe şi autocontrol. Nu e un ideal superb?

Mai multe amănunte puteţi citi aici. Chiar dacă nu reuşim în fiecare săptămână să ne ţinem de toate detaliile provocării, merită măcar încercat… Şi, de ce nu, n-ar fi rău să continuăm chiar şi după ce trece luna octombrie. 🙂

Cum viaţa vine uneori, ba chiar deseori, cu întâmplări imprevizibile, care-ţi pot da peste cap planurile… să încercăm să tindem spre frumuseţe în condiţiile pe care le avem. În cazul meu, asta a însemnat o săptămână cu oboseală, răceli, şi febră. Nu tocmai condiţiile ideale. Dar m-am bucurat foarte mult când am reuşit să stăm la o cană de ceai, în jurul mesei, cu o lumânare aprinsă, ascultând nişte selecţiuni preferate de muzică clasică… Momentele de tihnă, în care ne bucurăm de prezenţa celuilalt, sunt preţioase. Să cumpăr o lumânare specială nu am apucat. Am folosit exact aranjamentul pe care-l aveam deja pe masă, în bucătărie – locul meu preferat din casă.

A little candlelight

Nu e grozav gândul de a avea în căminul tău o oază de frumuseţe, dragoste şi calm? E ceea ce-ţi doresc – şi îmi doresc şi mie. Să căutăm să ne apropiem de asta… chiar şi cu paşi micuţi. 🙂

bless 3

Nu uita, dragostea face dintr-o casă un cămin…

home 12

S-o trăieşti acum

mill2

“Totul curge”, s-a spus în antichitate. Lucrurile sunt într-o continuă schimbare… Timpul nu e altceva decât o succesiune de momente trecătoare, pe care nu le putem opri, ca să le facem să ţină permanent… După cum spune un personaj dintr-o carte care mi-e dragă, “ai o viaţă pe care o trăieşti acum şi acum şi acum şi acum, care a trecut înainte de  apuca să vorbeşti despre ea, şi trebuie să fii mulţumitor că trăieşti zi după zi, clipă cu clipă, în această prezenţă”. Este “singurul timp în care eşti viu” (Wendell Berry, Hannah Coulter).

Dar există lucruri care-ţi pot conferi vieţii trăinicie, permanenţă, scop, pace, seninătate. Iată câteva dintre ele – şi poate ai putea adăuga la ideile enumerate aici:

rose thumbnailîncetineşte în mod intenţionat ritmul, făcându-ţi timp să observi cu adevărat lucrurile, oamenii, creaturile din jur, diversele culori şi sunete;

rose thumbnailalege liniştea mai degrabă decât zgomotul şi frenezia – opreşte muzica, filmul, emisiunea TV sau programul de radio… Ieşi de pe Facebook/ Skype/ Yahoo Messenger/ etc. din când în când. “Trăieşte o viaţă tridimensională; stai departe de ecrane”. (Wendell Berry) Savurează sunetul tăcerii… Acordă-ţi şansa să meditezi asupra propriilor tale gânduri şi amintiri;

rose thumbnailpe cât posibil, reînnoieşte-ţi legătura cu natura – chiar dacă trăieşti la oraş şi nu-ţi poţi face timp să pleci undeva în vacanţă, fă frecvent pauze în care să observi albastrul cerului, forma norilor, felul cum îţi mângâie adierile vântului pielea, fâlfâitul unei păsări, mirosul de iarbă sau flori… Natura are un fel de a primeni mintea atât de agitată a omului modern;

rose thumbnail

deprinde-te să găseşti lucruri, oricât de mărunte, pentru care să fii recunoscător (recunoscătoare). Viaţa are destule încercări şi necazuri de care adesea nu putem scăpa, dar sunt de obicei amestecate cu binecuvântări, fie ele cât de mici, pe care tindem să le luăm ca pe ceva de la sine înţeles. Spune-le pe nume, numără-le, una câte una, asta îţi poate însenina semnificativ modul de a privi lucrurile;

rose thumbnailgăseşte vreo activitate manuală creativă, pe care s-o faci doar de plăcere, ca în cele din urmă să rezulte ceva de care să te bucuri – fie că e ceva ce mănânci, porţi, pui pe perete acasă la tine sau dăruieşti cuiva;

rose thumbnail

fă-ţi câteva momente în care să citeşti ceva în fiecare zi – nu reviste sau ziare, ci o carte adevărată, din hârtie şi cerneală… De ce să nu te desfeţi chiar cu vreo poezie? Poate fi un lucru admirabil pentru care să-ţi cultivi gustul;

rose thumbnail

reîntoarce-te la rădăcini – oameni dragi, care-ţi pot împărtăşi, cât timp îţi mai sunt alături, amintiri pline de inspiraţie, din vremuri trecute… şi lucruri vechi, ce pot avea, în ciuda zgârieturilor şi ciobiturilor lor, o tainică frumuseţe;

rose thumbnail

pe cât posibil, caută frumosul în tot ce faci – nu ca o sarcină împovărătoare, ci ca o bucurie. Îţi place să bei o ceaşcă de cafea? Îmbracă-te într-un fel vrednic de ea, ca să savurezi pe deplin momentul, şi bea-o într-o ceaşcă drăguţă;

rose thumbnail

încearcă să ancorezi tot ce faci în veşnicie, să vezi fiecare lucru pe care-l faci ca având semnificaţie, deoarece face parte din ceva care va dura… A privi lucrurile din această perspectivă îi poate conferi celei mai banale sarcini demnitate şi frumuseţe. (Căutarea lui Dumnezeu… nu ca mijloc pentru atingerea unui alt scop, ci ca un scop în sine… dă în cele din urmă atâta sens vieţii… Fie într-un sens pozitiv, fie într-unul negativ,  alegerile pe care le facem acum au un impact etern.)

De mult nu ai vorbit cu tine,
Te-ai rătăcit într-o pustie.
Griji multe, bucurii puţine,
N-ai mai citit o poezie…

Nu ai să crezi câtă minune
Mai ai păstrată-n amintire,
Ce adevăruri poate spune,
Câte trăiri poate să-nşire.

Ca dintr-un vechi ungher de-odaie
Să scoţi afară zestre bună:
Un ritm răcoritor de ploaie,
Un soare gata să apună,

O dimineaţă-n ochi cu rouă,
Un fir de iarbă ce se pleacă,
Un înnoptat cu lună nouă
Şi de pe deal, un zvon de toacă;

Ori freamătul de ape-n luncă,
Parfumul de frăguţă coaptă,
O pasăre ce-n zbor se-aruncă,
Un pom ce rodul şi-l aşteaptă;

Toate le ai, îţi sunt aproape,
Este de-ajuns un strop de pace,
Ca sufletul să ţi se-adape
Şi inima să ţi se-mbrace.

E timpul să te-ntorci acasă,
La locul tău de bucurie
Şi ziua ta cea mai frumoasă,
Ca cele din copilărie.

(Casian Balabasciuc)

De ce adesea oamenii tânjesc după vremuri apuse, după lucruri retro (‘vintage’), după antichităţi, după locuri unde să evadeze din trăirea lor de fiecare zi?

Viaţa nu a fost nicicând fără cusur, iar a ne aştepta ca în alte timpuri să fi fost idilică nu ar fi pe deplin realist. Dar e convingerea mea că există ceva în noi care tânjeşte într-o oarecare măsură după simplitate, armonie, linişte… după vremuri în care munca era grea, dar exista încă timp să te plimbi, să ai legătură cu natura, să le spui poveşti copiilor şi să fii părtaş la mirarea cu care descoperă lumea, să-ţi vizitezi prietenii, să scrii şi să primeşti scrisori frumoase scrise de mână… Ceva care tânjeşte după genul bun de oboseală de la finalul unei zile de muncă, cu sentimentul de satisfacţie pentru lucrul bine făcut, spre deosebire de epuizarea fizică şi mentală datorată asaltului continuu al zgomotului şi distragerilor, al goanei constante din viaţa modernă… în timp ce clipele preţioase care ne constituie viaţa ni se scurg, nebăgate în seamă, printre degete…

mementos

Să încercăm nu să trăim în trecut, ci mai degrabă să trăim în aşa fel acum şi aici, încât să creăm acele amintiri de preţ care ne pot aduce bucurie şi încântare… o viaţă trăită frumos.

mill

 

O frumuseţe care rămâne…

The most precious thing... a beautiful soul...

The most precious thing… a beautiful soul…

Cu fiecare nouă zi, sunt tot mai conştientă de acest lucru. E bine să încerci să te hrăneşti sănătos, să faci sport, să ai grijă de corpul tău, să te îmbraci cu gust, pe cât posibil… Dar indiferent ce faci, în cele din urmă tot vei îmbătrâni (dacă trăieşti suficient de mult). Iar dramul de frumuseţe fizică pe care l-ai avut se va ofili în cele din urmă. Frumuseţea adevărată însă nu trece niciodată… Îl poate face pe un om să radieze, indiferent cât de bătrân sau infirm este din punct de vedere fizic, îi poate face pe ceilalţi bucuroşi să-i fi alături… Adevărata frumuseţe, dacă o ai, rămâne atunci când viaţa e cu adevărat dură, când eşti sărac şi te lupţi din greu. Rămâne atunci când te îmbolnăveşti. Rămâne atunci când eşti singur. Şi, în ultimă instanţă, este singurul lucru pe care îl ai cu adevărat.

True beauty never passes away...

True beauty never passes away…

Îmi place grozav să pictez şi să exprim în propriul meu chip creativitatea pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Dar în cele din urmă toate obiectele frumoase vor trece. Pot fi furate sau arse, sau distruse în alt fel. Oamenii, chiar cei mai dragi nouă, ne pot fi luaţi într-o clipă. Prietenii pot muri, pot deveni reci sau se pot întoarce contra noastră. Tot ce e pământesc se poate pierde… în afară de un lucru: cine eşti cu adevărat rămâne şi trece dincolo de viaţa aceasta, în veşnicie.

Mi-e drag acest citat din C. S. Lewis:

“E un lucru solemn să trăieşti într-o societate formată din posibili zei şi posibile zeiţe, să-ţi aduci aminte că persoana cea mai plictisitoare şi neinteresantă cu care vorbeşti poate fi într-o zi o creatură căreia, dacă ai vedea-o acum, ai fi puternic ispitit să i te închini, sau, din contră, o oroare şi o stricăciune de felul celor pe care le întâlneşti (dacă le întâlneşti undeva) doar într-un coşmar. (…)

Nu există oameni obişnuiţi

Nu ai stat niciodată de vorbă doar cu un simplu muritor.”

Cărarea ta prin această lume să-ţi fie presărată cu privelişti frumoase… dar fie omul tău interior lucrul cel mai frumos dintre toate!

Ţine-te tare de vise…

 

dream rose

Ţine-te tare de vise
Căci, dacă mor visele,
Viaţa e o pasăre cu aripile frânte,
Care nu poate zbura.

(Langston Hughes)

 

“A avea vise” este pentru mine un alt mod de a spune “a avea speranţă”. Cine poate trăi fără speranţă? E posibil să treci neînfricat prin nenumărate greutăţi… dacă ai în suflet nădejdea că în vreun fel, cândva, vei dobândi până la urmă ceva care merită osteneala.  Însă când te simţi cu totul înfrânt şi nu te mai aştepţi la nicio schimbare în bine…  atunci cea mai mică dificultate pare de-a dreptul insurmontabilă.

De aceea mi-au plăcut aşa de mult aceste versuri, care m-au inspirat să pictez tabloul din imaginea de mai jos. Avem nevoie de vise care să ne ţină în viaţă, avem nevoie de speranţă – nu de una falsă, înşelătoare, deşartă, ci de o încredere în ceva trainic, real, autentic… Iar atâta timp cât există viaţă şi suflare, speranţa poate fi găsită, indiferent cât de sumbră i se poate părea cuiva la un moment dat viaţa. Câtă vreme există viaţă, Dumnezeu poate fi găsit, poţi avea pace, visele pot deveni realitate… poate nu toate, dar unele se pot împlini chiar într-un fel care să depăşească ceea ce ai cutezat să-ţi imaginezi.

Aşa că nu lăsaţi aripile păsării să atârne neputincioase, prieteni! Lăsaţi-o să se avânte-n zbor… şi îndrăzniţi să visaţi!

dreams

Păsări … şi plictis

“Într-o lume în care cântă sturzii, iar sălciile sunt aurii primăvara, plictisul ar fi trebuit inclus în lista celor şapte păcate capitale.” (Elizabeth Goudge, The Rosemary Tree)

Cât de dragi îmi sunt micile ghemotoace pline de energie şi cântec! Sunt o adevărată minunăţie… Îmi face plăcere nu doar să le ascult, ci să le şi pictez. Sper să vă placă aceste picturi cu păsări din galeria mea.  Fiecare imagine, dacă daţi click, vă va duce la câte un video în care puteţi admira pasărea respectivă şi-i puteţi savura cântecul. Dacă o viaţă avem, vorba Adelei Pârvu, colorată să fie… şi, adaug eu, plină de cântec. 🙂

spring 2

springbirdsummerbirdfallbird

Pe cale să devină neadevărat…

“Te credeam mort! Dar şi pe mine m-am crezut mort. 

Oare tot ce-i trist va deveni neadevărat? Ce s-a întâmplat cu lumea largă?”

(J. R. R. Tolkien, Întoarcerea Regelui)

 

Îmi place grozav citatul de mai sus, din Tolkien! Da, există multă frumuseţe şi iubire în lume, dar pe lângă asta mai există încă şi durere, mai sunt destule lucruri triste şi neplăcute… Cândva vor fi toate cum trebuie! Toate umbrele se vor duce, iar Regele va domni în toată frumuseţea Lui… 

Îţi doresc să-ţi trăieşti cu putere şi nădejde viaţa de zi cu zi în lumea aceasta urât-frumoasă!

pink rose

Speranţa, acel lucru cu pene…

pigeonSperanţa e acel lucru cu pene

Care în suflet se aşează,

Ce cântă fără de cuvinte

Şi niciodată nu-ncetează, 

 

Şi-n vijelie cel mai dulce sună;

Amarnică ar fi acea furtună

Ce-ar stingheri micuţa păsărea

Care atâtora le-a dat căldură.

(Din “Speranţa e acel lucru cu pene”, de Emily Dickinson – în traducerea mea, mai mult sau mai puţin fericită 🙂 )

pigeon 3

O nevoie a fiecărei zile…

“Omul ar trebui să asculte puţină muzică, să citească puţină poezie şi să vadă o imagine frumoasă în fiecare zi, pentru ca grijile pământeşti să nu şteargă simţul frumosului pe care l-a sădit Dumnezeu în sufletul omenesc.” ― Johann Wolfgang von Goethe

rose closeup b

Frumuseţe… cu crăpături?

“Perfecţiunea are un preţ, dar nu-mi pot permite să trăiesc o asemenea viaţă. Se termină mereu la fel… e o luptă pe care niciodată nu o câştig.” – versuri dintr-un cântec de JJ Heller. (E o cântăreaţă americană a cărei muzică – folk creştin – îmi place mult.)

Dumnezeu este desăvârşit. Noi suntem imperfecţi şi ar fi cazul să ne împăcăm cu ideea. E o eliberare… Perfecţionismul nu face decât să ne paralizeze şi să ne umple de disperare.

Nu e minunat că nu e nevoie de perfecţiune ca să existe puţină frumuseţe? Chiar şi aici, chiar şi acum. Cu tot cu crăpături.

imperfection

Cum ar spune John-Boy…

home 2b“Noaptea, când se lasă întunericul peste munte, iar vântul dă năvală din văgăuni, sălbăticiunile, cu ochii lor strălucitori, vin la marginea luminişului. Într-un asemenea ceas, casa pare sigură şi caldă, o insulă de lumină şi iubire într-o mare de întuneric. Într-un asemenea ceas trebuie să fi luat fiinţă cuvântul ‘cămin’, în visele vreunei creaturi care nu a cunoscut niciodată un cămin… În dorul său mistuitor, trebuie să-i fi venit în minte chipul unei mame, vocea adâncă a unui tată, mirosul de pâine proaspăt coaptă, lumina soarelui bătând în geam, sunetele domoale ale ploii lovind în acoperiş, suspinul morţii, plânsetul unui prunc nou-născut şi glasurile care urează ‘Noapte bună’… Căminul… o insulă, un refugiu… un liman plin de dragoste.”  

(Fragment din jurnalul lui John-Boy, personaj din serialul american “The Waltons” – “Familia Walton”)

Dragostea face dintr-o casă un cămin...

Dragostea face dintr-o casă un cămin…

A avea un asemenea cămin înseamnă a fi binecuvântat… Poate să nu fie o casă mare sau somptuoasă. De fapt, poate să nici nu fie o casă: poate fi un apartament, o barcă veche sau o colibă. Dar dacă este un loc unde există căldură şi iubire, unde eşti slobod să-ţi faci cunoscute gândurile şi visele, împlinirile şi eşecurile, fiind acceptat aşa cum eşti, cu toate defectele tale… atunci căminul e o frumuseţe, ceva ce trebuie preţuit!

love begins

Dragostea începe acasă…